plonjéu sau frică de întuneric

îmi imaginam adesea femei elastice
le făceam melc - ele vorbeau din ce în ce mai rar
în adînc e întuneric
vorbiţi vă rog femei din ciorapii voştri de damă
vorbiţi vă rog să nu mă sperii

*
ţineai o dată un pendul în mînă
doamne ce îţi mai plăcea să te joci
aruncă pendulul în geam sparge-l
ameţeala e singurul pas spre adînc
scrie-mi o amuletă pe trup
*

sunetul se năştea din extremităţile femeii-melc
un zgomot ca o pată neagră
umbrele-ncepuseră să vorbească cu noi
întunericul se prefăcea în lumină
femeia intra încet în spirala ei

urlă-mi o vrajă tatuează-mi-o în trup
ca atunci cînd întunericul se preface în altă lumină
să am o cochilie de melc în care să intru
şi să-mi imaginez femei voluptoase în ciorapi subţiri